* indicates required
Inapoi la toate joburile
Coordonator Logistică

Căutăm un Coordonator Logistică responsabil și descurcăreț, care să se asigure că în fiecare luna cele 20.000 de cărți își găsesc drumul către cititori.

Bucharest
Logistics & Distribution

Cine suntem?


Bookster este o companie inovatoare care schimbă modul în care citim. Selectăm cele mai bune cărți din lume și le livrăm la biroul abonaților, pe baza unui abonament oferit de companie. Printre cele peste 100 de companii de top cu care lucrăm deja, sunt: Vodafone, Orange, BT, BCR, ING, BRD, Telekom, HP, Nestlé, Danone, eMAG, Mondelez, Endava, EY, KPMG, Genpact, etc. Suntem o echipă de antreprenori tineri și veseli, cu o misiune comună: să inspirăm oamenii să își descopere visele și să le atingă. 

Bookster este și locul unde te descoperi și înveți din cele mai bune cărți și studii de caz pe care le ai tot timpul la dispoziție, din cursuri și din dezbateri cu colegii.

 

Cum ești tu?


  • Convingi toți vecinii să vină la curățenia de primăvară și ai unelte și roluri pentru fiecare, în funcție de abilități;
  • Atunci când te muți strângi toți prietenii să te ajute și îi coordonezi ca și cum ar avea o misiune pe un șantier naval;
  • Atunci când îți faci bagajul știi exact în ce zi și în ce scop vei folosi fiecare obiect;
  • Ești super organizat și ordonat - toate obiectele din casa ta își au locul potrivit și niciodată nu rămâi nici măcar fără becuri sau scobitori;
  • Prietenii te sună atunci când au o problemă, pentru că în vocabularul tău nu există “nu se poate”, ci doar “lasa-mă 5 minute să găsesc o solutie”;
  • Te provoacă să lucrezi cu oameni diferiți și poți face o echipă bună chiar și cu controlorul din ratb, un adolescent rebel și o funcționară neprietenoasă; 
  • Bucuria ta este să vezi cum oamenii din jurul tău cresc, iar tu îi ajuți să aibă success;

 

Responsabilități


  • Te asiguri că în fiecare lună 20.000 de cărți își găsesc drumul către cititori – coordonatele tale vor fi “cartea potrivită, omul potrivit, timpul potrivit”; 
  • Rezolvi orice probleme apar în drumul cărții de pe rafturile Bookster și până când ajung în mâinile cititorilor din companii;
  • Optimizezi procesele și resursele în fiecare zi;
  • Coordonezi o echipă de 8-10 oameni și te asiguri că fiecare om își atinge obiectivele;
  • Te asiguri că echipă de logistică e motivată și vine cu drag în fiecare zi la birou;
  • Lucrezi îndeaproape cu echipele de Vânzări și Account Management pentru a înțelege nevoia clientului și a o îndeplini întocmai.

 

Ce beneficii ai și cum aplici?


  • Un salariu  foarte bun; 
  • Bonuri de masă, abonamentul pentru mobil, abonament premium la clinicile Regina Maria;
  • Program de vacanțe flexibil;
  • Un mediu de lucru vesel;
  • Cele mai bune scaune de birou din lume;
  • Pauză de lectură zilnică;
  • Cafea bună și ceaiuri aromate;
  • „Healthy Bar” cu fructe proaspete, alune, migdale și alte semințe crude;
  • Happy Hours și teambuildinguri;
  • 3 cărți alese special pentru ține de către CEO-ul Bookster;

 

Cum aplici?
  
Dacă te regăsești în descrierea de mai sus și îți dorești să crești alături de noi, te rugăm să urmezi pașii de mai jos. Omiterea unuia dintre ei duce la invalidarea aplicației.
 
Pasul 1. Lasă-ne CV-ul tău folosind butonul “Aplică acum”.
Pasul 2. Aplică pe site-ul Bookster folosind acest link.

 

Următoarea etapă în procesul de recrutare este un test de tip GMAT, cu 25 de întrebări.

                
Te așteptăm cu drag,
Read'n'Roll!


Strada Colței, nr. 8,
030246, București
+40 742 232 520