* indicates required
Inapoi la companii
Federatia Volum
0 joburi disponibile
Volunteering
NGO
Federația VOLUM este federația care sprijină mișcarea de voluntariat din România, având rol de asociație umbrelă în domeniul voluntariatului, cu reprezentare la nivel național.

Misiunea Federației VOLUM este facilitarea dialogului și acțiunii comune a tuturor factorilor interesați de miscarea de voluntariat în vederea dezvoltării sustenabile a voluntariatului în România.


Viziunea Federației VOLUM este o societate românească în care voluntariatul este o mișcare acceptată, susținută și recunoscută pentru contribuția sa la coeziunea, incluziunea și solidaritatea socială și la respectul pentru oameni și mediu, pe baza asumării la nivel individual și instituțional al responsabilității sociale manifestate prin voluntariat.

Federația VOLUM este o organizație cu oameni îndrăzneți care au reușit o schimbare legislativă în România inițiată de sectorul nonprofit, oameni care traiesc aproape zilnic experiența lui ”SE POATE” prin perseverență, ambiție și seriozitatea cu care ne tratăm și reprezentăm misiunea. Credem că sectorul neguvernamental este un portal important de schimbare pozitivă și inovație în România, dacă este încurajat și construit pe baze corecte și oneste.

0 joburi disponibile

Strada Colței, nr. 8,
030246, București
+40 742 232 520