Oameni noi. Networking. Evenimente.

Săptămâna trecută a fost plină de discuții, râsete și oameni care și-au dat mâna și au schimbat idei și contacte la noi în birou.

Marți ne-am întâlnit cu ambasadorii Reviro, care s-au cunoscut între ei și am discutat rezultatele pe care le-am adus împreună ca și comunitate din decembrie, de la înființare. Numărul de persoane pe care le-am integrat împreună în conceptul Reviro de 6 luni încoace este impresionant!_DSC1309

Momentul nostru preferat a fost acela în care ambasadorii au răspuns în echipe la întrebările: „ce îmi dă energie să fiu ambasador Reviro”, „ce rezultate ne dorim să aducă această comunitate” și „ce putem face împreună pentru a ajunge la aceste rezultate”.

Am fost încântați de motivația, energia debordantă și de ideile ingenioase; ni s-a confirmat din nou că viitorul în România al absolvenților cu studii internaționale… sună bine!

Întâlnirea s-a prelungit până seara târziu: unora dintre noi chiar ne era dor de terasele din Centrul Vechi.

Joi seara a avut loc o întâlnire ceva mai diferită: ne-am văzut cu alumnii universităților internaționale, prima din seria de întâlniri care vor construi prima comunitate din România care să-i adune la un loc, sub aceleași scopuri. Am invitat absolvenții întorși în România să se cunoască, să discute provocările prin care trec și să asculte poveștile unor tineri care au trecut p10476369_686140938133372_1535235060048022863_orin aceleași lucruri ca și ei, dar și o poveste despre succes în România. Spre plăcuta noastră surpriză, au participat mai multe persoane decât ne așteptam.

În prima parte a întâlnirii, participanții l-au ascultat pe Sergiu Neguț, antreprenor cu experiență internațională, într-un discurs plin de inspirație. După un refresh cu răcoritoare și sărățele, Simona Iernilă și Mihai Mâinea și-au expus experiențele prin care au trecut la studii în străinătate, în timpul internshipurilor și ce fac ei acum, în România, în companiile în care sunt angajați. A reieșit că sunt lucruri frumoase de făcut în România, iar oamenii potriviți adunați laolaltă pot să facă lucruri mărețe.

Dragilor, nouă ne-a plăcut mult de tot să vă avem sub acoperișul nostru și abia așteptăm următoarele întâlniri! Ne dorim să oferim ocazii cât mai dese de a interacționa față în față, așa că vă sfătuiesc să rămâneți aproape.

Ema